Home » Știință » Astronomii au descoperit, în premieră, oxigen molecular în afara Căii Lactee

Astronomii au descoperit, în premieră, oxigen molecular în afara Căii Lactee

Astronomii au descoperit, în premieră, oxigen molecular în afara Căii Lactee
Publicat: 23.02.2020
Această descoperire a fost făcută la 561 milioane de ani-lumină faţă de Terra.

Conform calculelor oamenilor de ştiinţă, oxigenul este al treilea cel mai comun element din Univers, pe primele două locuri aflându-se hidrogenul şi heliul; totuşi observaţiile efectuate de-a lungul timpului nu par a confirma aceste teorii. Folosind radioastronomia şi spectroscopia, cercetătorii au identificat doar de trei ori oxigenul molecular în afara sistemului nostru solar, o singură dată în afara galaxiei noastre, notează Science Alert.

Această descoperire neaşteptată a oxigenului molecular a fost realizată în galaxia Markarian 231, aflată la o distanţă de 561 ani-lumină faţă de Pământ. Această galaxie are în centrul său o gaură neagră activă şi un nucleu galatic activ extrem de luminos, ceea ce face din ea cel mai luminos obiect din Univers. Trebuie precizat faptul că observaţiile au arătat că Markarian 231 adăposteşte cel mai apropiat quasar de Calea Lactee şi că unii cercetători au teoretizat că, în loc de gaură neagră, în centrul acestei galaxii s-ar afla două găuri negre care se orbitează reciproc.

Oamenii de ştiinţă au teoretizat posibilitatea că forţele din nucleul galactic ar putea să ducă la descompunerea apei în elementele chimice componente şi de aceea au efectuat observaţii de-a lungul a patru zile pe mai multe lungimi de undă asupra galaxiei Markarian 231.

În comparaţie cu Calea Lactee, Markarian 231 este o gaalxie foarte activă, în unele dintre regiunile sale formându-se stele care pot atinge, în medie, 100 de mase solare, în timp ce, în cazul galaxiei noastre, noile stele pot atinge una-două mase solare.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi:

O galaxie cu nucleu dublu a fost descoperită în vecinătatea Căii Lactee

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție